Tuesday, April 30, 2013

Fratii Jderi

O zi frumoasă, de început de vară...
Pornesc de dimineață cu un bun prieten într-o pădure din nordul Bucovinei, mai puțin cunoscută de oameni. O pădure tânără, vie, foarte vie. Nu doar din cauza verdelui crud, a naturii care a prins viață și care a izbucnit mai cu sete din încleștarea iernii. Dar o natură care avea să mă uimească. Și acum îmi vine greu să cred că doar la câțiva kilometri de orașul natal este un colț de natură în care animalele se bucură în voie. Parcă în acea pădure mâna omului nu ar fi intervenit... Degeaba aș încerca să vă descriu, parcă era un mic colț de Eden. Ca să vă faceți o idee de multitudinea de animale, păsări și plante: ei bine acea pădure era aproape ca o gradină zoologică și botanică cu faună și floră locală. Dar fără garduri, fără cuști. Animalele erau libere, bucurându-se de sălbăticie.
O zi întreagă am hoinărit și nu a fost de ajuns. De la răsărit până la apus am surprins freamătul pădurii. E incredibil câte poți auzi, câte poți învața dacă urmărești natura atent. Și cu siguranță ea te va răsplăti cu comorile ei dacă știi să o respecți. Așa ne-a răsplătit și pe noi întreaga zi, dar surpriza cea mare ne-a pregătit-o la urmă. Hoinărind, căutând problemele cu lumanarea: adică de fapt ne-am luat după urmele proaspete ale unui vier... am auzit la un moment ceva zgomote. Am tăcut amandoi și ne-am apropiat cu grijă de zona unde se auzeau zgomotele... Undeva sus într-un arbore bătrân și robust se întampla ceva... Ne-am dus la baza sa și ne-am dat seama ca nu aveam nici o șansă să ne urcăm în el. Așa că am așteptat. Și surpriza a apărut:




Fratii jderi ne-au simțit. Aceste ființe atente și extrem de agile își făcuseră bârlogul într-o adevărată fortăreață. Copacul acela nu numai că era robust dar și foarte dificil de cațărat în el, pentru noi. Pentru ei? O adevărată autostradă. Jderii nu au concurență în agilitatea cu care străbat coronamentul arborilor. Sunt animale carnivore, în ciuda aspectului lor drăguț. Așa că nu vă lăsați înselați, aceste ființe simpatice se hrănesc cu veverițe și chiar cu păsări (mai rar, în genere atacă puii păsărilor pentru că au acces la cuibul lor).
Și ca să vă faceți o idee cât de mic e jderul și ce mare era arborele:
A, da. De ce i-am pus titlul frații jderi... Păi erau mai mulți, o întregă familie din care noi am numărat vreo trei viteji. Curajosul care a ieșit din bârlog, mârâind continuu la noi a trădat ocupația lor: îi întrerupsesem de la cină. Pe la bot avea pene... Am stat mult timp în prezența lui admirându-l, după care l-am salutat respectuos și am plecat pentru că soarele ascuns de frunzele pădurii, se apropia foarte mult de linia orizontului pregătindu-se să lase loc nopții.

Dacă v-a plăcut articolul și fotografiile, dați un share. Vă mulțumesc!

4 comments:

Marius Tipa said...

Superbbbbbbbb
Nu sunt periculosi, nu ataca omul ?

Bogdan said...

Multumesc Marius. Nu.

francisc vaida said...



felicitari !...un reportaj
superb

Bogdan said...

Multumesc Francisc.